În vechile timpuri ale Indiei, la o margine de sat de munte, trăia un maharishi (înțelept) venerat pentru înțelepciunea sa profundă și cunoștințele sale despre vindecarea cu ajutorul naturii. Acest maharishi, numit Kavi, petrecea ore întregi în meditație profundă sub un copac bătrân, în căutarea adevărurilor universului și a modalităților de a aduce pace și echilibru celor din jur. Într-o vară toridă, când pământul părea să ardă sub soarele nemilos, locuitorii satului apropiat au venit la Kavi, căutând alinare. Temperaturile înalte și seceta prelungită provocaseră tulburări emoționale și fizice în comunitate. Oamenii se simțeau iritați, anxioși și lipsiți de somn, iar sănătatea lor era afectată.

Kavi, recunoscând dezechilibrul dosha-ului Pitta din cauza căldurii excesive, s-a întors spre natură pentru a găsi soluția. În timp ce medita, o briză răcoroasă a început să adie, aducând cu ea un parfum pământos și liniștitor. Urmărind mirosul, Kavi a descoperit un petic de iarbă vetiveră, ale cărei rădăcini se adânceau în pământ, extrăgând umezeală și răcoare din solul uscat. Inspirat, Kavi a recoltat rădăcinile vetiverului și le-a distilat cu grijă, obținând un ulei esențial profund și pământos. Apoi a împărțit acest ulei locuitorilor satului, învățându-i să-l aplice pe piele și să-l inhaleze pentru a-și răcori corpul și a-și calma mintea. În scurt timp, comunitatea și-a recăpătat echilibrul, somnul a revenit liniștitor, iar iritabilitatea și anxietatea s-au dizolvat.

De atunci, vetiverul a devenit cunoscut în Ayurveda drept „uleiul liniștii”, un remediu sacru pentru împământare și răcorire, protejând mintea și corpul de excesele de foc și oferind stabilitate într-o lume haotică. Această plantă și uleiul ei au fost venerate pentru capacitatea lor de a aduce echilibru, liniște și vindecare, precum și pentru păstrarea legăturilor omului cu pământul și cu natura.