S-ar putea să fiți tentați să credeți că uleiurile esențiale țin de terapiile moderne, însă, ele există și sunt folosite de milenii. Aromaterapia, practica folosirii uleiurilor esențiale pentru îmbunătățirea sănătății și a stării de bine, este o formă de medicină alternativă cu o istorie îndelungată și bogată. Utilizarea uleiurilor esențiale pentru beneficiile lor terapeutice este documentată încă din cele mai vechi timpuri și a evoluat de-a lungul secolelor, influențată de diverse culturi și civilizații. Cercetările arată că utilizarea uleiurilor parfumate datează din jurul anului 2.500 î.Hr.. În Egipt și India au fost descoperite documente care consemnează că uleiurile esențiale erau folosite pentru frumusețe, medicină, practice spirituale dar și pentru îmbălsămare. Uleiurile de lemn de cedru, cuișoare, scorțișoară, nucșoară și smirnă erau folosite de egipteni pentru îmbălsămarea morților. Când a fost deschis un mormânt la începutul secolului al XX-lea, au fost descoperite urme de ierburi împreună cu părți intacte ale corpului. Parfumul, deși slab, era încă prezent.
Deși lemnul de cedru folosit de egipteni a fost distilat printr-un proces brut de distilare, celelalte uleiuri folosite de ei au fost, cel mai probabil, uleiuri infuzate.
În Grecia Antică, Hippocrate, considerat „părintele medicinei”, a folosit plante și uleiuri aromatice pentru tratarea bolilor. El a pus bazele teoriei umorale, conform căreia echilibrul dintre cele patru umori (sânge, bilă neagră, bilă galbenă și flegma) determină starea de sănătate. Uleiurile esențiale precum busuiocul și menta erau utilizate pentru a echilibra aceste umori. Medicii indieni foloseau uleiuri aromatice în medicina ayurvedică, un sistem antic de medicină care se bazează în mare măsură pe tratamente pe bază de plante și ierburi și care se practică și astăzi în India, însă a devenit de actualitate și în Occident. Multe alte culturi străvechi, precum grecii, romanii și chinezii, au folosit uleiurile aromatice în medicină, frumusețe și îngrijirea casei. Biblia conține referiri la foarte multe uleiuri esențiale, cum ar fi cele de lemn de cedru, tămâie, pin, scorțișoară, smirnă, mir și lavandă.
Un eveniment major pentru istoria distilării uleiurilor esențiale a venit odată cu inventarea unei țevi de răcire spiralate în secolul al XI-lea.
Persan de origine, Avicenna a inventat o țeavă spiralată care permitea vaporilor și aburilor plantelor să se răcească mai eficient decât prin metodele distilatorilor anteriori care foloseau o țeavă de răcire dreaptă. Contribuția lui Avicenna a condus la o mai mare concentrare asupra uleiurilor esențiale și a beneficiilor acestora.
În secolul al XII-lea, o stareță din Germania pe nume Hildegard a cultivat și a distilat levănțică pentru proprietățile sale medicinale.
În secolul al XIII-lea, s-a născut industria farmaceutică. Acest eveniment încurajează distilarea uleiurilor esențiale.
În timpul secolului al XIV-lea, Moartea Neagră a lovit și a ucis milioane de oameni. Preparatele pe bază de plante au fost utilizate pe scară largă pentru a ajuta la combaterea acestui ucigaș teribil.
În Evul Mediu, utilizarea uleiurilor esențiale s-a răspândit în Europa, însă, Biserica Catolică a denunțat utilizarea uleiurilor esențiale și a plantelor ca fiind „vrăjitorie”. Călugării benedictini au păstrat în secret medicina bazată pe plante, în ciuda amenințărilor cu persecuția răspândite de Vatican. În Orient însă, aceasta a prosperat și a fost foarte bine primită de toate păturile sociale. În perioada Renașterii, interesul pentru științe și medicină a condus la o redescoperire a vechilor texte clasice și la o reînnoire a utilizării plantelor aromatice în scopuri terapeutice.
În perioada secolului al XVI-lea, se puteau cumpăra deja uleiuri de la farmacie. În cursul secolelor al XVI-lea și al XVII-lea, parfumeria a devenit o formă de artă și a fost definită mai clar ca domeniu de sine stătător. Începând cu secolul al XVII-lea, utilizarea uleiurilor esențiale a fost rafinată și standardizată, iar ele au fost folosite pentru tratamente de aromoterapie în Europa, în special în Franța și Anglia. Secolul al XVIII-lea a adus progrese semnificative în distilarea uleiurilor esențiale și în înțelegerea lor chimică și farmaceutică. În secolul al XIX-lea, uleiurile esențiale au fost utilizate pe scară largă în medicina tradițională și au fost incluse în farmacopeele europene.
Aromaterapia a cunoscut o revitalizare în secolul al XX-lea, odată cu redescoperirea interesului pentru practicile medicinale alternative și naturiste. La începutul secolului al XX-lea vestea despre uleiurile esențiale se răspândise în Europa, însă medicii occidentali nu au recunoscut cu adevărat beneficiile lor medicinale decât după cel de-al Doilea Război Mondial, când medicul și chirurgul francez Jean Valnet le-a folosit pentru a-și trata pacienții. Văzându-le beneficiile,Valnet și-a dedicat viața utilizării medicinale a uleiurilor esențiale și a fost autorul unor lucrări importante despre aromaterapie. De atunci, aprecierea uleiurilor esențiale și a semnificației lor a crescut în medicina occidentală modernă, iar experții cred acum că, vizând inteedicția impusă de Biserica Catolică, strămoșii noștri ar fi putut ști mai multe despre medicină decât se credea inițial. Ei admit că orientalii trebuie să fi știut mult mai multe despre uleiurile esențiale pentru că nu au fost niciodată interzise în India, China, Nepal, Tibet etc.
Folosind uleiuri esențiale încă din 1923, cercetătorii italieni Giovanni Gatti și Renato Cajola au demonstrat efectul mirosului asupra sistemului nervos central, inclusiv asupra respirației și a tensiunii arteriale. Studiile ulterioare au arătat că mirosurile au efecte psihologice și fiziologice instantanee, influențează sentimente precum atracția și repulsia. Agenții imobiliari și proprietarii de restaurante sau locuri de agreement știu trucul conform căruia mirosul de vanilie la o prezentare sau la un eveniment poate da unui potențial cumpărător sau musafir sentimentul de „acasă”. În anii 1930, Rene-Maurice Gattefosse a fondat termenul „aromaterapie” după ce a studiat beneficiile uleiurilor esențiale în vindecarea rănilor.
În 1977, Robert Tisserand, unul dintre cei mai importanți experți mondiali în știința și siguranța utilizării uleiurilor esențiale, a publicat The Art of Aromatherapy și a adus utilizarea uleiurilor esențiale în atenția publicului. Cea de-a doua ediție a cărții sale, Essential Oil Safety, a stabilit standardele industriei pentru utilizarea sigură și utilizarea practică a uleiurilor esențiale, aceasta reprezentând prima analiză publicată a interacțiunilor dintre uleiul esențial și medicamente.

În ultimii 50 de ani, au fost realizate sute de studii privind potențialul de vindecare al uleiurilor esențiale, iar lumea a început să aprecieze numeroasele beneficii ale utilizării acestora în combinație cu recomandările medicinei moderne. Multe dintre studii sugerează că uleiurile esențiale, atunci când sunt utilizate împreună cu antibioticele convenționale, ar putea ajuta la combaterea rezistenței la antibiotice. Proprietățile antibacteriene ale mai multor uleiuri esențiale – inclusiv arbore de ceai, scorțișoară și lavandă – au fost studiate pentru efectele lor inhibitoare asupra tulpinilor comune de bacterii, cum ar fi streptococul, stafilococul și E.coli. Studiile recente au dovedit că uleiurile esențiale precum cel de mentă sunt foarte eficiente în tratarea problemelor digestive la copii și adulți, inclusiv sindromul colonului iritabil, greața și alte boli gastrointestinale.
Cercetările sugerează, de asemenea, că aromoterapia poate ajuta la echilibrarea sănătății noastre emoționale. S-a demonstrat că uleiurile esențiale de lavandă, portocală dulce, Ylang-Ylang sau Mușcată ameliorează simptomele anxietății, stresului, tulburării de deficit de atenție și hiperactivitate (ADHD), tulburării de stres posttraumatic (PTSD) și depresiei.
Multe uleiuri esențiale sunt complet sigure atunci când sunt utilizate conform instrucțiunilor, dar, spre deosebire de produsele farmaceutice și suplimentele pe bază de plante, acestea nu sunt încă reglementate de vreo instituție abilitată în domeniu. Pe măsură ce știința aromoterapiei avansează, cu siguranță că uleiurile esențiale vor deveni o parte integrantă a medicinei moderne. Pur și simplu vom reînvăța ceea ce strămoșii noștri știau deja și anume că uleiurile esențiale sunt instrumente puternice pe care le putem folosi pentru a ne îmbunătăți sănătatea și viața. Inhalarea cel mai rapid și mai sigur mod de a face ca uleiurile esențiale să ajungă în creier sau în plămâni (sau în ambele), fiind una dintre cele mai eficiente și populare metode de aromoterapie.
Ceea ce experimentăm ca fiind miros se întâmplă atunci când neuronii din nas detectează moleculele eliberate de substanțele din jurul nostru. Aceste molecule stimulează receptorii din neuroni, care trimit mesaje către creier și identifică mirosul.
Aromaterapia modernă include acum o gamă largă de practici și aplicații, de la masajul cu uleiuri esențiale și terapia prin inhalare până la produse cosmetice naturale și tratamente spa. Uleiurile esențiale sunt folosite pentru a trata diverse afecțiuni, pentru a reduce stresul, pentru relaxare și pentru îmbunătățirea stării de spirit. În prezent, cercetările științifice continuă să exploreze potențialul terapeutic al uleiurilor esențiale, validând beneficiile lor și identificând noi aplicații medicale și terapeutice.
De la sfârșitul secolului al XX-lea și până astăzi, în secolul al XXI-lea, evoluția industriei farmaceutice a condus la limitarea utilizării produselor naturale, inclusiv a uleiurilor esențiale, în scopuri terapeutice, cosmetice și aromatice. Utilizarea uleiurilor esențiale nu a încetat niciodată, însă, revoluția științifică a redus la minimum popularitatea și utilizarea uleiurilor esențiale în viața de zi cu zi.
Conștientizarea cu privire la reacțiile adverse provocate de utilizarea produselor sintetice, împreună cu disponibilitatea tot mai mare a informațiilor despre aromaterapie, în cărți și pe Internet, au făcut ca utilizarea uleiurilor esențiale în scopuri terapeutice, cosmetice, aromatice și spirituale să redevină în centrul atenției.
Uleiurile esențiale sunt Sufletele plantelor. Dacă susținem iubirea necondiționată, adică unitatea spirituală a întregii vieți, atunci înseamnă că plantele sunt frații noștri din regnul vegetal. Ar trebui să-i respectăm și să-i onorăm ca atare pentru că ne dăruiesc oxigenul necesar vieții. Au venit înaintea noastră pe planeta Terra, ca să ne pregătească drumul în această realitate. Ce-ar fi să învățăm de la plante cum să transformăm lumina Soarelui nostru interior în forță vitală pentru MARELE ÎNTREG, așa cum și plantele transformă lumina Soarelui exterior în energie pentru același MARE ÎNTREG ?
În concluzie, Suflete cu minți și corpuri, aromaterapia este o practică ancestrală cu o evoluție fascinantă de-a lungul mileniilor. De la utilizările sale antice în Egipt și Grecia până la renașterea sa în secolul al XX-lea, aromaterapia a rămas o resursă valoroasă pentru bunăstarea umană, reflectând o înțelegere profundă a legăturii dintre natură și sănătatea fizică, psihică și spirituală..